vineri, august 09, 2013

imago


„Şi au trimis ei pe biata domniţă să cerce îngenunchiată marginile pământului, în sudoare şi în neodihnă, minunata apă a curcubeului, pe care n-o găsea nicăierea.” (Bogdan Petriceicu Haşdeu, "Povestea crinului").


cum a devenit Ion Creangă bun povestitor de anecdote și povești interesante, cum de nu s-a căsătorit Mihai Eminescu cu Veronica Micle, cum și-a transformat Barbu Petriceico Hașdeu pierderea fiicei sale în cea mai frumoasp poveste lirică, povestea crinului, lăsând prin ea încă un mister bântuit în casa în care locuiau?! Sunt cazuri de maturitate psihologică, dar totodată și mișcarea sufletului împotriva rațiunii, stăpînirea agresivității prin taine, taine născocite sau create pentru a crea paralelismul situației, haosul.
la început ne naștem cu ceea ce nimeni nu poate să ne învețe decît propriul nostru instinct - imaginatia, imago mundi, imaginea de sine... etc

felul de a interpreta imaginea, de a o căuta în anumite circumstanțe și de a o contempla în creația ei, contribuie la generarea amalgamului afectiv, țesut în perfecțiunea sa, ca o pânză de păianjen gata să se rupă în greutatea picăturilor de ploaie...