joi, septembrie 26, 2013

Mariana Dobzeu - Treci, cucule peste Prut

miercuri, septembrie 25, 2013

Caprice No. 24 by Niccolo Paganini Track No.4 Tom Ward Guitar Recital

marți, septembrie 24, 2013

o zi, un soare...

duminică, septembrie 08, 2013

vreau ca tu să fii fericit

obișnuim să dăm întrebări simple și mai adesea să primim răspunsuri ample și bogate în înțeles..

” -- tu ce îți dorești cel mai mult pe lumea aceasta?

-- să fiu fericit.
-- și ce înseamnă fericirea pentru tine?
-- păi nu știu să-ți spun exact acum, să fiu cu cea pe care o iubesc, să fiu... fericit


nu este nevoie de un fanatism sau un angajament special pe care îl avem de mici ca să ne construim după acel model viața...


Fericirea este partea iluzorie a vieții, ceea ce o parfumează, o cîntărește, o evaluează pentru alții prin Respect sau Nu, prin abundență sau prin ceva neordinar, dar atât de obișnuit și accesibil altă dată.
Fericirea este partea componentă a binelui. a părții pozitive. fericirea ne îndeamnă la cunoaștere și la manifestarea emoțiilor dintr-o stare în alta, fără să altereze celelalte ”componente”.
Fericirea este un mod de viață. te trezești dimineața și îți spui că ești fericit, scrii cuiva un mesaj și zîmbești. Fericirea este partea din puzzle care lipsește pentru o vreme, iar noi o căutăm, o identificăm cu eul nostru, cu familia, cu apropiații noștri..cu munca noastră ...cu realizările noastre, cu idealurile noastre ..și în final o alipim.

fericirea este o stare.. o stare de plenitudine, de dragoste ...este o dovadă de iubire de la cineva. ea vine întâmplător, la un colț de viață neașteptat și îți surîde, te ia de mână zâmbitoare, buimăcindu-te și mai tare și te aleargă prin toate cîmpiile înflorie din lume, te scaldă în cele mai curate ape și te ține sus-sus, pe cele mai înalte vîrfuri!!!!

Să fii fericit prin tine, prin gândurile tale, prin ce te naști - tu, viață!


happy birthday, happiness!

luni, august 26, 2013

mut ud

si de ce nu mi-as permite sa te caut noaptea,

atunci cand cineva ..la cineva ii prinde bine

dor de vocea ta?!



cand ceai in doi imparti cu "tine insuti", dar tacut,

te faci neauzit in valuri zbatute-n tarmuri nordice

de ne-in-trecut?!



sau cand luna, in clipe de lumina,in ochii tai si-n suflet

se asterne nocturn, splendid pe buze geme un somn nebun,

tu cauti, sau ma cauti sa te astept,

dar eu nu sunt.
nu sunt pentru ca sunt mut.
de multi uitat in ape,
ud, pana la piele.

imi cer iertare, doamne,
domni.. de sub tutele.

joi, august 15, 2013

conștientizează @Z!

deseori ne dorim lucruri pe care le vedem la alții, ne dorim alt anturaj, alți părinți *(mai ales când suntem adolescenți), alte vieți, alte.... și doar o mică parte dintre oameni sunt mulțumiți sau fericiți cu ceea ce au, cu ceea ce realizează, cu ceea ce îi determină să se miște împotriva haosului.
Secretul unei vieți fericite este simplitatea acesteea. Cu cât ne simplificăm viața, cu atât mai mult prețuim micile bucurii la justa lor valoare. Simplitatea vieții nu este abandonul principiilor sănătoase, sau minimalizarea nevoilor imperios necesare, precum ar fi substituirea alimentelor sănătoase din alimentație, sau izolare, etc. Simplificarea înseamnă renunțare la ceea ce nu avem nevoie cu adevărat. Câți dintre noi se întreabă zilnic, sau își educă conștientul dacă are sau nu nevoie de acel ceva anume. Oamenii avari sunt extremiștii acestor concepte conviviale, dar de la ei putem să învățăm metoda de triere, de refolosire și de rearanjare a nevoilor în piramida noastra existențială.
Fiecare își are metodele sale de a ieși din rutină cu ceva util, unii devin mai mulțumiți de ei însuși, iar alții doar se mențin în aceeași stare de plictisealĂ.


iubirea este acel condiment care te determină să TE alegi pe tine însuți într-o sumedenie de idei și filosofii adesea neîncăpătoare în viața noastră, acest sentiment stilizează și tonifică logica noastră, dacă o mai păstrăm :))



vineri, august 09, 2013

imago


„Şi au trimis ei pe biata domniţă să cerce îngenunchiată marginile pământului, în sudoare şi în neodihnă, minunata apă a curcubeului, pe care n-o găsea nicăierea.” (Bogdan Petriceicu Haşdeu, "Povestea crinului").


cum a devenit Ion Creangă bun povestitor de anecdote și povești interesante, cum de nu s-a căsătorit Mihai Eminescu cu Veronica Micle, cum și-a transformat Barbu Petriceico Hașdeu pierderea fiicei sale în cea mai frumoasp poveste lirică, povestea crinului, lăsând prin ea încă un mister bântuit în casa în care locuiau?! Sunt cazuri de maturitate psihologică, dar totodată și mișcarea sufletului împotriva rațiunii, stăpînirea agresivității prin taine, taine născocite sau create pentru a crea paralelismul situației, haosul.
la început ne naștem cu ceea ce nimeni nu poate să ne învețe decît propriul nostru instinct - imaginatia, imago mundi, imaginea de sine... etc

felul de a interpreta imaginea, de a o căuta în anumite circumstanțe și de a o contempla în creația ei, contribuie la generarea amalgamului afectiv, țesut în perfecțiunea sa, ca o pânză de păianjen gata să se rupă în greutatea picăturilor de ploaie...

joi, iunie 27, 2013

Adrian Paunescu, “Mor Actorii”

“Cainii mortii reincep sa latre,
Cinici, pofticiosi, nerabdatori,
Se tot sting luminile in teatre,
Noapte buna, domnilor actori !
Ce se-ntampla seamana teribil
Unui zbor cu foarte multe goluri:
In aceasta tara mor actorii
Regretati de propriile roluri.
Tineri si batrâni, la garderoba

Vin sa-si lase cea din urma haina,
Programati sa intre in spitale
Ca sa poata sa se stinga-n taina.
Nu mai vor aplauze si bisuri,
Nu mai vor sufleori, lumini si farduri,
Ar mai zabovi doar ca sa-si rupa
Propriile afise de pe garduri.
Mor actorii parasiti de public,
Teatrul insusi este o fantoma
si la catafalc le stau de garda
Rolurile care intra-n coma.
Ne-au facut sa plangem si sa radem,
In momente bune sau mizere,
Astazi, cu privirea zavorata,
Ei isi joaca ultima tacere.
Ce ciudat, acum, cand mor actorii,
Tragedia ce-au jucat-o moare,
Pentru a afla ca fara dansii
Tragedia noastra e mai mare.”



vineri, mai 31, 2013

da eu beu apa calda

nu/mi plashe vorba lunga.
nish mamaliga gheatza
dar nici pi aproape sushi cu paine ruseasca


imi plashe biznesu cu fluturii
atunci cand chicura di dimineata
da mai mult atunshi imi plashi cand
viatza-i viatza.

marți, mai 28, 2013

eu gandesc azi asa!



Oamenii simt nevoia sa se dedice mereu cuiva, la ceva... din nevoia de a se simti utili. De a se simti apreciati, ascultati, admirati, diverse chestii :)

Cu timpul, acest "dedicat", a luat o platforma a egoismului, cerem drepturi si aprecieri fortate pentru tot ce facem. Cerem iubire in locul celei pe care o daruim, cerem atentie, magulire. Cand ele nu vin apare si deziluzia. Ele nu vin uneori pentru ca nu trebuie asteptate niciodata. Unii dintre noi trebuie sa treaca prin adevarate "razboaie" de opinie si filosofie ca sa ajunga la adevarul simplu. Poate ca si din cauza aceasta crestinii isi consacra energia divinitatii, se dedic fara sa astepte nimic in schimb, decat constiinta impacata.
Religiile practicate ne dau mai multe solutii moderne, mai multe alegeri de a depasi un obstacol, insa putini constientizam rolul acestora, etichitand institutiile religioase sau ideile propagate ca fiind de prisos si neadevarate. Un adevar este un construit la baza unui neadevar, care la randul sau a fost preluat dintr-un adevar.
Vom evolua indeajuns daca vom organiza posibilitatile constientului si a factorilor de influenta ce determina functionarea acestuia. Mintea este ca o gradina. Participand la cresterea unui copil avem posibilitatea sa intelegem cum merge acest mecanism daca detinem cateva adevaruri deja aplicate. Copilul se naste cu o imaginatie bogata, noi, adultii il invatam treptata prin limbajul specific sa ii fie frica, sa planga, inventam personaje malefice si violente pentru a-i starni reactii adverse la bucuriile sale, si toate acestea pentru ca parintii nu au timp sa observe micutul. Noi, gloata, suntem niste copii care invata frica din scripturi, stiri, istorii. Pentru ca e normal sa existe si raul, ar fi absurd sa fie perfecta viata noastra, chiar daca toata stiintele tind sa ne perfectioneze habitatul.
Ce-ar fi sa incepem prin a ne educa instinctele personale si revizuirea necesitatilor, de a ne educa sentimentul CONSTIENT si logic, fara a apela la masti sociale. Sa respectam oamenii, sa credem in ei, sa le dam sanse, sa ii incurajam, in schimb sa nu asteptam mai mult decat satisfacerea nevoiei de a fi util.

de aici si sentimentul de posesivitate si invidie, sa avem lucruri si fiinte in subordinea noastra, fara sa le dam dreptul de a alege.

Personal, am tinut mult la cineva, crezand ca fac sacrificii din dragoste fata de el, dar de fapt eu eram cea care ii crea o captivitate si il sufocam cu atentia mea. Am pierdut acel om doar pentru ca ma gandeam ca avea nevoie de atentia mea. El putea sa o ceara si eu sa i-o dau in schimb, insa eu nu am vrut ca sa astepte...sau sa aiba nevoie de asa ceva. Saturatia perfecta a distrus ceea ce iubeam.

Au trecut luni si luni, ca sa inteleg ca el cand va avea nevoie de mine ma va chema. Desi aceasta nu se mai intampla niciodata, pentru mine a fost o lectie.

Nimic fortat nu se intampla.
dumnezeu nu exista, dar este nevoie sa il inventam, daca nu mai avem motivatie.
Oamenii sint diferiti, este absolut tampit de-a dreptul sa ii spui cuiva ca il cunosti mai bine decat el si stii ce vrea.


NICIODATA, DAR NICIODATA, ABSOLUT NICIODATA, NU INCERCATI SA CUNOASTETI MAI MULT DECAT VA ESTE DAT SA AVETI!!! - Legea PRIMORDIALA a naturii!

ca esti sau nu gay, crestin, tampit, retardat, inteligent, sarac sau bogat, incearca mai intai sa te studiezi pe tine, decat sa veghezi asupra altuia.

DESCOPERA-TI APTITUDINELE SI CAPACITATILE INTELECTUALE SI FIZICE, in loc sa stai ca un animal ranit... Asa vremuri traim, ca nu avem cand sa ii ascultam pe altii, trebuie sa ne adaptam si sa ACCEPTAM ccea ce avem, ceea ce suntem, ceea ce putem avem.

Frica este cea mai teribila limita!!! CEA MAI TERIBILA!!! Din momentul cand iti descoperi "adrenalina", traiesti viata, avem nevoie sa simtim si sa diversificam simtul, astfel imbatranim in toiagul filosofiei....


well, Bonne chance!

miercuri, mai 22, 2013

2000 DE SEMNE / 30 kcal consumate / dieta intelectuala






in medie scriem peste 2000 de semne, acestea fiind mesaje, comentarii, documente cautate, etc.
insa aceasta nu este o medie exacta, precizam este o medie iluzorie, mi-ar placea sa cred ca in medie mai scriem macar 2000 de semne pe zi.
Daca inainte conspectele erau forta examenelor cu un potential de succes garantat, acum - in era ciclonilor cibernetici, lucrul de cercetare si metodele de studiu independent dezvoltate pe parcursul anului inlocuiesc cu succes acest tip de schimbare de mentalitate am spune.
cum ne adaptam la asa perioada de tranzitie? greu, copiii nostri devin revizori de referate online, documente pe care le traduc mot a mot din alta limba, neinteresati decat de produsul brut, fara a mentiona ca la randul lor vor fi parinti cu regrete si imbunatatiri after party!!!

Ideea de la care am pornit: scriem putin, unii deloc, ne modificam scrisul de mana, caligrafia devine un lux, iar artistii prefera sa treaca la scrisul de mana sau la masinele de scris, macar atunci sa isi murdareasca mainele de cerneala!


Vorbim mai mult, acesta este adevarul, vorbim atat de mult ca s-au adaugat cuvinte noi - neologisme, jargoane, argouri noi in lexic, si ne pare bine, suntem COOL. Devenim timizi cand trebuie sa vorbim despre emotiile noastre si atunci apelam la mesaje pe care le umplem cu emoticoane, *(blush) = doar cand ma gandesc la tine, in inima mea.... etc bla bla!! Ceea ce da dovada ca citim ceea de ce nu avem nevoie?! ce citim? si aici este si problema scrisului...
desi nu este chiar cel mai bun exemplu, dar il voi aplica... in sport nu ai performante daca nu te alimentezi corect, daca nu ai o dieta specifica pentru corpul tau si pentru tipul de sport pe care il practici, la fel si in toate limbile vorbite din lume, care sunt atat de numeroase si diverse ca este imposibil de definit un ansamblu universal de structuri si legi gramaticale, fiecare urmeaza "dieta" gramaticala specifica limbii vorbite, iar aici trebuie sa scriem si sa citim constant pentru a fi buni.
orice disfunctie sau modificare lexicala apare in urma unei schimbari de mentalitate care trebuie salvata prin diferite reguli sau demersuri urgente pentru a crea o normalitate plauzibila de o ordine veridica si adaptabila la pasii rapizi ai globalizarii.

fiecare are propriul sau metabolizm pentru a reveni la un echilibru, metode si tehnici specifice in functie de personalitate!

sa scriem, sa citim si sa vorbim cu curaj despre ceea ce suntem noi. CONSTANT!


@LL@


P.S. 1 Kcal PE ZI = 0,0484259259 watt - cata energie putem sa producem chiar noi

miercuri, mai 15, 2013

Note de drum: Salonul roşu

Note de drum: Salonul roşu:    Am scris acum câteva zile despre Salonul roşu al lui August Strindberg şi mă gândesc să mai continui un pic, până fac o recenzie comple...

duminică, aprilie 28, 2013

despre ce aş scrie...

despre ce aş scrie... despre tine dacă te-aş cunoaşte,
despre clipe străine care ar fi putut fi ale noastre,
despre doi oameni care s-au întâlnit o dată,
demult..parea că timpul s-a întrecut, şi cel "acum"
a devenit un melancolic taciturn.

aş scrie despre fete frumoase, care lasă în urmă dâre de parfum
ca cele din specia-pasăre măiastră-păun.
fete de care băieţii se tem
şi mimează timid înţelegerea la îndemn.

aş scrie despre copii care aleargă,
descoperindu-şi puteri de super viteză,
despre mame care cochetează cu nenea- care pare a le fi prieten,
despre amici care se caută atunci când de ei însuşi se tem...

Aş scrie despre neam şi cuget,
dar aici recunosc ca nu am studii.
diplomele mele s-au înstrăinat
de unele simţuri, şi dorul din mine s-a lăsat.

Aici, da. Sunt vinovat.

despre bunici aş scrie,
ce-ar fi făcut ei acum de Florii...
dacă bunica ar mai purta un busuioc în sanul unei ii...

despre mine... singur..aşa de la sine,
nu cred ca aş scrie...
nu zic că primăvara nu vine,
sau ploile scurte şi calde nu ma imbie,
parfumul proaspăt de aer spălat,
alături de ... de cine aş scrie?


vineri, aprilie 19, 2013

cand incepi sa intelegi

de ceva timp nu am mai scris nimic, am ramas vexata pe unele teme stereotip din Chisinau, care treptat au declansat niste reflectii..

se vorbeste de postul mare, de a fi mai bun acuma cu ceilalti, mai intalegator, mai sincer, se tine cont de ingrijirea si mentinerea igienii spirituale. Da, se face lupul bland. Aici fara nici o trimitere aluziva la clasa politica. Nu am nici o orientare politica.

Religia vine de la sine cu dogmele si traditiile sale pentru fiecare crestin, ce poate sa schimbe cateva zeci de zile de post? ..sa dea o speranta, o curatire..o liniste interioara, o binefacere, o mangaiere cuiva.. Iata, poate trezi..

S-ar schimba cu ceva tara mea daca postul spiritual ar fi minimum un an?

miercuri, aprilie 03, 2013

FUGA MORŢII

Negru lapte al zorilor seara îl bem
la amiza îl bem dimineata îl bem noaptea
îl bem si îl bem
sapam o groapa-n vazduh acolo patul nu-i strâmt.
In casa sta un barbat cu serpii se joaca el scrie
când seara se lasa el scrie-n Germania parul tau argintiu
Margareta
el scrie si iese în fata casei si stele scânteie el fluiera si-si
cheama dulaii
îsi fluiera jidovii sa sape o groapa-n pamânt
ne ordona cântati acum pentru dans.

Negru lapte al zorilor noaptea te bem
te bem dimineata-n amiaza si seara te bem
te bem si te bem.

In casa sta un barbat cu serpii se joaca el scrie
când seara se lasa-n Germania parul tau argintiu
Margareta.
Parul tau de cenusi Sulamita sapam o groapa-n vazduh
acolo patul nu-i strâmt.

El striga sapati mai adânc în pamânt voi unii voi altii
cântati miscati din arcus
îsi scoate pistolul din brâu îl flutura – albastri-i sunt ochii
Infingeti mai bine lopata voi unii voi altii cântati pentru
dans mai departe.

DE Paul Celan (1920* +50= 1970*)

Negru lapte al zorilor noaptea te bem
la amiaza te bem si seara
Te bem si te bem
în casa sta un barbat cu parul tau auriu Margareta
parul tau cenusiu Sulamita cu serpii se joaca.

El striga mai dulce ca moartea cântati moartea-i un maestru
din tara germana
el striga mai sumbru atingeti viorile atunci veti sui ca
fumu-n vazduh
atunci veti avea o groapa în nori acolo patul nu-i strâmt.

Negru lapte al zorilor noaptea te bem
Te bem la amiaza moartea-i un maestru din tara germana
Seara te bem dimineata te bem si te bem
moartea-i un maestru din tara germana ochiul lui e
albastru
cu glontul de plumb te loveste te loveste precis
în casa sta un barbat parul tau aurit Margareta
dulaii asupra-ne asmute, ne daruie-o groapa-n vazduh
cu serpii se joaca viseaza e moartea-un maestru din tara
germana
parul tau aurit Margareta
parul tau de cenusi Sulamita.

duminică, februarie 17, 2013

ar fi scurt metraj de-ale moldovenilor

Azi dimineață am ieșit la balcon și mă uitam cum ninge, afară e februarie..și destul de frig pentru a nu ieși din casă... de la etajul 8 se vede bine tomberoanele de gunoi și personajele care se apropie să-și lase gunoaiele de prin casă.1. se apropie un bărbat de vîrsta a doua, se oprește lîngă unul din cele 4 tomberoane așezate linear, aproape umplute cu vîrf. Stă îngîndurat cîteva clipe, uitîndu-se la punga sa și la căruțul albastru, care aparținea probabil unuia dintre nepoți. Își lasă punga de gunoi, iar căruțul îl poziționează cu grijă între un tomberon și un spațiu creativ, în care am putea lăsa sticlele goale din plastic. Se mai uită la căruț... cu un regret probabil că nu îl poate păstra și pleacă.2. la cîteva minute se apropie un alt bărbat, probabil nu are nepoți, are copii la universitate, sau plecați pe undeva.... Se uită la căruț în timp ce mergea spre garajul său de alături.. se întoarce la cîțiva metri și ia căruțul.. deschide garajul, pune căruțul albastru în interior, dar se decide să îl scoată pentru că altfel nu poate să iasă cu mașina. A scos căruciorul albastru și la lăsat la intrare, atunci observase ceva, un mesaj lăsat, îl ia, se uită la el și îl aruncă pe jos, undeva în apropierea ușii sale. Scoate mașina, iese din mașină, pune căruțul în garaj. Închide porțile din fier și pornește mașina. Pleacă. Căruțul rămîne în garaj.S-ar fi gîndit acel bunic că amintirea lui  va fi în garajul cuiva care nu îi trebuie?! În proprietatea cuiva, care se gîndește lasă să fie, că în curînd un copil nu va rîde în el, iar praful se va depune în țesătura lui și îi va strica aspectul?!La ce s-a gîndit celălalt? - că e prea bun să îl lase și să nu îl ia, chiar dacă nu are nevoie?!oricum, că e o reflecție sau nu, dar e trist să vezi un căruț gol lîngă un tomberon plin de gunoi.... Ca un rîs de copil, auzit în surdină, ca un ecou, ca o amintire, ca un vas drag ce se sparge.... Un rîs de copil pulverizat.


miercuri, februarie 13, 2013

AMINtiri din :Odată când eram şi eu aşa de-o palmă

Cînd suntem micuţi, aşa de jumate de metru, privim totul cu o curiozitate absolută, iar imaginaţia noastră nu se poticneşte doar în poveştile cu prinţişori, sau pilde şi poveţe legate de divinitate închinate în faţa icoanelor...
 Curiozitatea noastră se îndreaptă însăşi spre natura noastră umană, biologică, care se întreabă de ce Ana e diferită de Ionuţ, şi de ce Ionuţ o bate pe Ana de la nimic..şi acasa îi spune mamei că o iubeşte.
 Apar întrebări de unde au venit ei, dar cum se face ciorba, ce planuri pe viitor - pe când vor creşte mari, ce profesie vor avea, casa - cu câte camere, culori, ce să mai zici, chestii complicate!
Apar prieteni de joacă şi rivali, aşa ca în viaţa - prieteni pentru care copiii mint şi îi apără, sau îi trădează... Cum simt ei, sincer! "Azi te iubesc!" şi poate să ţi-o spună într-un mod cel mai sincer din lume, iar "mâine" poate fi mai distant şi preocupat cu altceva.
Cînd realizează că nu mai poate să explice ce simte, deşi pare că nu o face, pleacă la mami în braţe, acolo unde simte  FOCUL, precum oamenii mari caută în vreme de oprelişte atenţie... Se pune în braţe şi îi spune: "Mami, vreau  să-mi spui o poveste!", şi mami începe a le enumera, iar bebelul alege una...  care o crede potrivită... Aşa ca oamenii mari, cînd evită o preocupare despre ceva anume... se distrag, printr-un joc... a co transfiguraţie ludică a realului - printr-o bere, o femeie, o geantă pe ultimii bani, etc sau statul în parc cu fundul rece pe beton...vorbind despre altceva, alt soi de vorbă, ce l-ar avea în cap.
După curiozitate, începem să vedem altfel lucrurile, vrem şi să le atingem, dacă piciul începea să se uite curios la sânul mamei şi îl atinge să se joace niţel  - nu este considerat un incest, pentru că maturii sunt prea "mari" să înţeleagă sâmburele de adevăr pe care îl propovăduieşte însuşi adevărul - mami surâde mulţumită că fiul e încă legat de maternitatea în sine.. Se uită cînd tati face pişul, sau cînd fratele său se joacă la calculator, şi neatent, îşi bagă mâna în pantalon. Copilul mirat se întreabă de ce fac ei toate acestea gesturi, însă e prea mic să înţeleagă aceste detalii atât de simple la prima vedere şi atât de complicate pentru imaginaţia sa... Şi de multe ori i se repetă: "când vei creşte mare, vei înţelege!", atunci nu îi rămâne decât să se obişnuiască cu aceste gesturi mecanice (deoarece maturii le pierd din valoare, substituindu-le o mişcare ritmică, constantă şi repetitivă, enervantă pentru cei mici, cei care caută necontenit un înţeles în orice), sau să pornească la drum ca Micul Prinţ!
Tot aşa, crescând, mimând, uitând, iubind, copiii - de la atinge ajung la a atinge şi a simţi până la dorinţă.
Doi copiii pot simţi între ei o tensiune sexuală, după care, rapid şi ruşinos, acest lucru este  uitat.. Se întîmplă între fete - fete, fete - băieţi, băieţi - băieţi... şi nimic nu este rău în aceasta, din contra "cuminţenia" minţii şi a imaginaţiei poate trezi suspiciuni... E totul ca un flirt - şi de la flirtul acela se ajunge la cuvinte cu dorinţă - îţi este dor să îi spui ceva, e dragostea adolescentină.... după care se găseşte perechea şi se încearcă ceea ce îi făceau curioşi, pe la 6 ani...cînd Ionuţ se cocoţa deasupra Anei şi îi spunea că "aşa fac oamenii mari", nelăsându-i nici un dubiu sau vre-o variantă de alegere, iar micuţa Ana se încredea lui Ionuţ..
După care apar dezamăgiri, temperamente... şi se descoperă o altă formă a misterului acesta obscur, la care "oamenii mari" nu pot să răspundă... şi ca o alienare, îşi spune: "vremea arată ..", sau "timpul e cel mai bun ca să uiţi", "am ne voie de timp", etc... nu încep să le enumăr. ŞI toate acestea sunt spuse ca tunci, în faţa copilului curios, dornic să-şi satisfacă curiozitatea: "Cînd vei creşte mare, vei înţelege", adică ...va trece timp şi ai să înţelegi! Atunci la el, în sufleţel, apare dorinţa să se facă mare, mare! Şi părinţii îi fură, fără voia lor, o bucată din ceea ce nu va mai fi niciodată interpretat de nimeni, nici în copilărie, nici la maturitate, dispare acel ceva ca o iluzie neurovegetativă şi reapare la maturitate - pentru că rămîne în sînge acel mic imbold nesatisfăcut. Iar din obişnuinţă, maturii... ca şi atunci cînd erau copii, au învăţat să se îndepărteze timid şi speriaţi, acceptînd înfrîngerea, capitulînd fără să mai păstreze ceva din acea dorinţă care i-au făcut o dată să  simtă, să simtă cuvinte, să atingă, să vrea mai mult...

---------                   Renunţă la dragoste şi spune că s-a învăţat minte, se strînge în carapacea lui bolnavă, refutată de atîtea refuzuri şi frustrări de la răspunsuri idioate.. de se crede mai puternic şi mai demn de sine!

Mei, mei! Ce jale.... curiozitatea devine.., ce devine atunci?!

Doi iezi, cucuieţi, mamei uşa descuieţi, că mama v-aduce... Ce vă spune această frază inocentă?! Nici un incest...

Aveţi grijă de sufletul vostru,
 şi nu încetaţi să puneţi întrebări fără răspunsuri!
                                         simţiţi!
            păstraţi idealul  să vreţi să simţiţi!
să cautaţi!
                                să deschideţi uşi care au fost trîntite şi să luminaţi minţi tulburate de nesomn!



luni, februarie 04, 2013

orar pentru toti, cu T care vine de la tu




dimineaţa ne trezim cu toţii. unii în paturi, alţii din mers, alţii în duş, sub soare şi vânt, sporadic ne trezim cu toţii-

câteodată am impresia că ne trezim într-un cor armonios, la 5,6 dimineaţa..cei care dau tonul.. la 7 tenorii şi sopranele... la 10, 11, 12, 13... şi tot aşa ne trezim-


dupa care adormim, în refren, ne reculegem în cearceafuri creponate sub funduri transpirate de dragoste, mâncăm cu tacâmuri, mâini, degete, falange, jumătăţi de unghii

ne spălăm voios de gânduri

adormim ca pasările în pom, lipiţi cu ghearele strânse pe crenguţe, cu aripile trase şi ciocul în guşa împenită.

A mai trecut una zi, vine una noapte, după noapte iar zi şi după zi noapte. Iar seara vine când avem oaspeţi sau începi să te ţicneşti.