duminică, iulie 03, 2011

de'acasa!

Deja sunt pe meleagurile moldave.. linistita, la nord.. imbracata bine ca afara ploua.. si casa e friguroasa, ceai din buruieni si milkyway. Schiller in fundal. Ochii mei incearca sa descifreze codul mintii mele incuiate.. Bine ai venit acasa mi-ar spune tanti Efimea de peste gard, dar mai are treaba.. ca la Moldova, daca nu te invartesti pana ametesti ..nu se vede ca ai lucrat. Nimic nu s-a schimbat pe aici... pana si menta creste singura in acelasi loc.. domesticindu-se si adaptandu-se si la apa amestecata cu detergent.
De unde sa incep si unde sa termin?! Tata  cel mai bucuros ca i-a venit fata acasa, flori proaspete in camera... masa pregatita, dar parul este mai alb.. si nu vede ca fiica-sa ar fi venit cu mai multi gargauni in cap.. Pe care umar sa-si lase capul sa se odihneasca?! Casa devine mai mica.. si mai prea primitoare.. ca-i simti odorul de la 3 km... Ochii tatei ma invita la discutii, dar gura mea tace, e un pik uscata de la atata vest.. Incepe ea singura..pana tata adoarme in scaun; Zmeurata aproape pe terminate.. face loc in patul mare... Mi-am regasit anii mei..parfumul noptilor furate de carti, si alte chestii nedetaliate..
Ma uit prin “alboame” si vad pozele mamei..  Mama mea.. cu zambetul larg, imi face cu ochiul: “ai oboist?!” Da’ de unde?! Si atunci imi raspund ca da... Ma retrag acasa sa-mi trag aerul .. aer linistit ..cu tata!