duminică, ianuarie 30, 2011

pro demo!

ora 10:30
Lumea este un car plin cu de toate, care se opreste la fiecare poarta sa arunce pachetul, metaforic vorbind.
NU de fiecare data aspiratiile se realizeaza, dar se transforma pe parcurs si iau forma sufletului nostru.
 Cand aveam 18 ani nu imi imaginam ca am sa duc o viata de nomad, acum ma simt mai tanara ca la 18. Am 5  ani..invat "sa merg" din nou!

....M-a bulversat Parisul, nu doar in bine.. binele se arata tarziu..mai repede intelegem raul!
Cat de diferit ... cat de haotic poate sa fie acest oras! Cati ochi ii urmaresc dimineata rasaritul.. si cate cupluri adorm la apusul soarelui? Cata diversitate?? Care ar fi oare cuvantul perfect descriptiv pentru Paris? “Je t’aime, Paris!”???? Prea sumbru pentru sufletul tau luminat!
 Pot sa spun ca am un apetit de ... vreau o salata proaspata!


ora 19:45
Am pornit cu gandul sa gasesc un local unde gasesc si wi-fi.. am gasit nimic.. ori sunt pline ochi.. ori n-au..ori ...la-la!!! Ca sa ma simt Napoleon.. am vrut sa fac mai multe lucruri.... Pana la urma a iesit  nimik, plus ca eu am inghetat!! Deci incepe calatoria: drumul spre laverie/spalatorie :) cu laptopul pe un umar..si cu celalalt taraind maldarul de rufe... intru... ca prin somn selectez un program tampit... si ma duc.. hoinaresc strazile.. intr in 3-4 baruri... orie e plin.. ca na..e duminica seara, oamenii mananca, rad, Alla cauta.... pe dracu! Nu gasesc... ma intorc spre laverie.... ma gandesc ca se termina programul. Nu era terminat. Intru sa beau o cafea.. mananc si un croissante... Gustul untului pe care il simt..imi aminteste de casa, imi aminteste de mama. Si gandurile mele se impletesc cu dorul de casa. Prin ochii mei trece mama cu tata, Tudor, gustul dulcetii de cirese albe.. Cainele meu, mirosul de lemne arse!!! Ce viata am dus... nu creier ars pe asfalt!!!   Ma trezesc ca se bungheste la mine personalul, oare ce am facut?! of! Astia vor sa se duca acasa... aici scrie pana la 20:00.... Ma duc, ma duc! Stati linistiti!
Ma asteapra surprizele la laverie.. hainele mele s-au stricat toate.... decolorate, sfasiate de detergent... sunt toate "moarte"... Amin, Alla! Imi zic: fii optimista..... ia ce e mai bun din situatie--- poti sa faci din ele carpe de sters praful!!!
ok! hai sa le uscam... ca nu facem o treaba pe jumatate! Creierul Allei se stocheaza la 20 min.... de uscare... Rezultat.. hainele decolorate, colorate... cu parfum de arsura!!!!
Sa le fie de bine la astia cu soldurile.. ca-chiar :) nu am cum sa ma duc nici acum pe la ei!!!!! Va pup! Sfat pentru copii mari si cu-minti!!! Cititi, verificati, corectati daca e cazul.. nu incapatinati ca mine.. si cu cu-curul gol! :))
P.S. Hai ca mi-au mai ramas rezerve, mai exagerez.. ca doar nu am dus dulapu'!!!!

ora23:20
L-am vazut pe Martin. Martin este receptionerul de la Hotelul Louis II.  "Martin, da-mi un cod de net... nu mai stie tara nimic de mine.. tragedie!!!! Promit ca din 2 nu te deranjez.. imi pun net si eu..ca gospodaru'! " ...No problem, mai vina.. si cand ai internet!!!
Waaaaa!!! Urc 4 etaje in cateva milesecunde..... mmmmmmmmaaamaa!! Acum am sa stau pe facebook, skype, messenger.... Mda..si maine tre' sa ma trezesc.... nu am cum...
OK.... Noapte buna!


vineri, ianuarie 28, 2011

Noutăţi de pe rue Saint Sulpice: hârtia igienică are verticalitate!

Scriu pe un closet, robinetul este deschis.. Fluiditatea apei mă inspiră. Mintea mea este plină, obosită şi inutilă...încearcă să se adune să scrie ceva. Este locul perfect pentru porcării!
Bun gând.. L-am postat dăunăzi şi pe facebook.. verticalitatea sulului folosit pentru rularea corectă a hârtiei igienice! E genial! Are verticalitate, durabilitate, utilitate...şi substanţă. J
Bun! Este uşor să împroşti cu părerile pe uliţă, să dai sfaturi, să critici, clasifici, să strici, să minţi...(până şi cel care spune că nu ştie să mintă, el poate.. dar nu are curaj să recunoască). Adevărul că îţi trebuie curaj.. dacă nu îl ai, eşti pierdut în viaţă.. ţi-o iau nervii pe dinainte şi ajungi să faci poze cu turiştii.
Frânturi de gânduri, oare ce am vrut să spun de fapt?! ..Mda, îmi ia timp să înţeleg stereotipurile comportamentului de consum lexical al francezilor!! Mamăăă! Ce pompos am putut să o spun!! Faza cu-curajul J aici..la Paris.. nu e foarte complicată, dar esenţială..
O reţetă de naţii amestecată pe care alţii o găsesc apetisantă la Paris:
“Se ia o minte sănătoasă, se adaugă puţină idioţene, se amestecă bine până se face o spună densă de ipocrizie – C’est la classe. Se adaugă câteva picături de esenţă pariziană “Je t’aime”, 3oo gr de şuturi în fund bine întinse – c’est pas grave, 40 mlgr :) de bicarbonat de adevăr- bien foutue stins în oţet “milă de Africa”, 4 ouă de găină bătrână să fie preferabil firma je m’en fiche de cela. Toată compoziţia se pune într-un cuptor cu conturi grase în bancă.. Se aşteaptă nouă luni..Şi aşa se face viaţa la Paris!“
Pentru închiere... Ruşinea, pietatea, puritatea nu are ce cauta pe la Paris.. totul se transformă.. dacă ne luăm după Pascal.. Nimic nu se pierde.. da, totul se transformă! Totul se ucide imediat cum începi să spui “Je t’aime, Paris!”.
Aici este locul cel mai potrivit pentru ucenicii care vor să ştudieze procesul “je t’aime”, fără să simtă nimic!

p.s. există multe alte reţete... pe parcurs dacă mi se face poftă.. am să va scriu!

duminică, ianuarie 09, 2011

printre degete...sa vad soarele!

.. Si emotiile mele de copil erau fara sfarsit, nasteam din fiecare nimik o bomba de atractie pebtru ghidusii. Tatal meu se minuna cum de nu m-am nascut baiat. Imi rupeam rochiile prin pomi si furam cu verii mei porumb pentru fiert de la vecini sa ramana pentru bunica la toamna  mai mult. J
O data .. pentru asta, varul meu Rihard a ramas fara un smoc de par, dar nu a regretat. Imi amintesc de marul pe care l-am sadit in spatele gradinii cu Rihard si Valera. Imi amintesc si mai bine cum am degustat prima roada. Ne-am pus in genunchi si fiecare a muscat din el.. a ramas doar un pic din el.. si coada agatata de creanga. Nu am fost pedepsiti pentru asta, era pomul nostru!
Fratele meu ma punea sa-i indeplinesc sarcinile pe care parintii mei il rugau.. in lipsa lor. Transforma totul in joc ca sa ma incurajeze sa le termin mai repede. Premiul era bizar... Graunte de grau pe care trebuia sa le mestec pana se transforma in guma...faina densa..lipicioasa J ..Dar ce stiam eu... cand taramul imaginatiei mele nu avea sfarsit..iar curiozitatea mea era nepotolita.. la fel si premiile inventate de fratele meu!
Bunica mea facea cel mai bun sos de rosii din lume.. amestecat cu ardei copt... ceapa calita in unt si vinete tocate... mmm... painea proaspata.. cu crusta ei dulce. Bunica mea draga... Nu am cum sa te uit. Ea m-a invatat sa ma rog... Ne punea in genunchi in fata icoanei si repetam dupa ea.. Inge-Ingerasul meu/Roaga-te la Dzeu/Pentru sufletelul meu/Si de zi/Si de Noapte/Pan’la ceasul cel de moarte/Amin!/  Adeseori  cuvintele erau rostite mecanic,  urmate de mici istorioare captivante... pana nu se auzea decat zumzaitul nostru... Sfarsitul unei zile de vara! Vacanta, praf si apa de rau!J
Mama mea... scumpa mea mama, de cele mai multe ori cand ma gandesc la ea... ma gandesc ca la cel mai bun prieten pe care ar fi putut sa il dea Dzeu pe pamant unui om.
Tatal meu era fenomenal... in clasa a 5-a ma punea sa il citesc pe Bacon.. nu intelegeam nici o iota ce spunea. L-am recitit dupa 10 ani.. si am inteles J
Departe de casa, amintirile imi tin de cald... amintiri amintite cand ma intalnesc cu fratele meu in casa parinteasca.. si radem.  Radem pana la lacrimi!
Si cat nu as mai da pentru inghetata  pe care o savuram cu multa atentie.. sa nu fie irosit un strop din ea. Bomboane kis-kis  si apa Frigusor. Pe la 10 ani puteam sa iau de 5 lei 25 de gume Turbo.. Barbie nu imi placeau.. gustul nu si fantiku’ J
Cainele meu iubit a fost botezat de fratele meu dupa guma de mestecat MANA. Super! Mana ma intelegea din priviri. Stia cand ies cu mana goala din casa si nu se lingusea inutil. Avea demnitate cainele meu. Acum este in raiul cainilor.
Vecinii mei ...aproape toti cei de varsta mea si-au pus pirostrii.. unii ma invidiaza, ca am libertate INCA! Altii imi critica caracterul.. “nu are INCA locul ei”! J
Gradina mea.. tata se ocupa de ea. Pronumele posesiv doar imi apartine. Toate florile  tata le planteaza cu gandul la mama.


p.s. Ce nu as da sa se mai intoarca inca o data anii!!!!!