marți, mai 09, 2017

AM CHEMAT PRIMAVARA



Am chemat Primăvara,
Si peste deal s-a aratat soarele in camasa de cires,
Cu miros de narcis
Si margaritare de roua vii in piept.

Am chemat ploaia,
Alergand pe un deal inverzit in
camasa brodata de la mama,
Iar mama - de la bunica.
- Oare am sa te prind?, strig
cu gandul sa prind randunica,
prima din stol ce coboara pe
Umarul meu.

Si a venit noaptea: prima
Rasuflare calda.

Cautam sa ating stelele
Mari, luminoase, reci,
Si ascultam cum cantau zarile
Intunecate, duioase ca mamele
Si surorile indepartate.

Si am tot alungat doruri,
Stii, doruri mici, mari de prima-vara,
Si am inceput sa ma alint
ca o ceruta fecioara
Ca un sfinx bland
In poală.

aprilie 2017

vineri, iulie 15, 2016

NISA ȘI ÎNGERII EI

seara trecută au murit îngerii la Nisa... s-au dus spre cer supărați că au murit fără să fie apărați.
unul dintre ei mi-a apărut în vis, era îngenunchiat și eu îi dădeam cu perna de pe canapea peste cap. îngerul plângea și nu spunea nimic, își ținea crucea dreaptă pe spate, iar eu dădeam în cruce supărată, că eu sunt nemulțumită de pernă. că e prea incomfortabilă să mă uit la știri cu morți. că urmăresc și nu am cu cine comenta benzile ce circulă cu repeziciune diabolică.
îngerul plângea și rămânea îngenunchiat fără să ridice capul. după ce m-au durut mâinele de dat cu perna așa pe unde apucam, a apărut o față de sub spatele încovoiat, era tatăl meu și am simțit o vină maladivă și odioasă ce îmi ataca mușchii, blocându-mă să mai fac ceva.

m-am trezit..și am citit știrile: NOAPTEA GROAZEI LA NISA - 84 DE MORȚI

marți, mai 12, 2015

#8mai1945 de la Paris



0ra 9 dimineața. Străzile Parisului sunt aproape goale. Francezii au liber astăzi. Comemorează victoria din 1945 împotriva nazismului împreună cu americanii, britanicii, iar pe 9 mai li se vor alătura și țările din fosta Uniune Sovietică. Astăzi Hollande îl are ca invitat special pe omologul său polonez, Bronislaw Komorowski, și secretarul de stat al SUA, John Kerry, un francofil apropiat al Franței și al Elyseului.

Pe la ora 10 dimineața ieșirile din stațiile din metro ce dădeau pe bulevardul Champs-Élysées au fost închise. Steagurile franceze stau ancorate bine fluturând a victorie, iar câteva sute de agenți mențin ordinea publică în așteptarea paradei militare. Nici un simbol care să amintească de armata sovietică.

Ceremonia nu se lasă așteptată. Începe exact la ora menționată în comunicatul prezidențial. În mulțime nu se prea văd pensionari cu decorații în piept, nici copii cu flori în mână. Nici tineri cu panglici în piept.

Trotuarul este plin de blițuri. Mulțimea face poze și socializează. Zâmbesc și își spun de unde vin. Pe alocuri menționează de ce nu ar mai vrea să se repete istoria, iar alții își amintesc de cei pierduți în război. Unii dintre ei încă își mai caută părinții.

Printre mulțime, o pensionară, activistă în cadrul a două asociații ce se preocupă de drepturile victimelor de război. Îmi spune că numărul celora care își caută rudele este tot mai mare. Își amintește de tatăl ei. “Părinții mei au fost născuți ambii în Alsacia, tatăl meu însă a fost înrolat în armata Germaniei în timpul celui de-al doilea război mondial. După ce s-a terminat războiul a fost luat de armata sovietică și dus în minele cu sare din Perm, la muncă silnică. S-a reîntors în 1947, iar la un an de la intrarea sa în țară a murit pentru că era bolnav”.

Jeanne se întristează. Ascultă “La Marseillaise” și aplaudă la trecerea primului tur de călăreți. “Bravo!”, aclamează femeia. Alături de ea stă un cuplu din Rusia, bărbatul poartă panglica sf. Grigorie. Aude ce spune Jeanne și intră în conversație. “Nici acum nu ducem vremuri mai bune, dar cum se spune: când vântul bate și coroana se mișcă, cei de jos nu prea o simt”. Jeanne nu pare să înțeleagă aluzia. Nici de ce bărbatul se mândrea cu acea panglică agățată la piept.

Între timp, oficialii depun flori la Mormântul Soldatului Necunoscut. Hollande vorbește de memoria colectivă și de menținerea acesteia vie printre tineri. Premiază peste o mie de tineri care au participat la concursul național inițiat cu ocazia comemorării a 70 de ani de la victoria împotriva nazismului. “Prin artă și cultură ne vom opune rezistenței și deportării, vom învinge daunele memoriei războiului”. Hollande are vocea fermă și plină de speranță când vorbește de transmiterea memoriei tinerilor ca pe o moștenire importantă. “Tinerii din Franța ar trebui să se inspire din istorie. Sunt alte provocări acum, războiul nu a dispărut”. Hollande reamintește de ultimele atentate de la Paris și de tragediile din Ucraina și Irak. “Observ că spiritul liber al societății contează mai mult decât propriile vieți“, a spus Francois Hollande.

Imnul se termină. Militarii ies de pe bulevard. Escortele însoțesc limuzinele oficialilor către Elysée. Rămâne mulțimea.

În metro, un pensionar observă pozele de la paradă. Îmi spune că nu este împotriva ca ziua de 8 mai să fie sărbătorită ca zi națională, dar ar prefera să nu fie zi de vacanță sub pretextul că sunt deja prea multe.

La Paris de 8 mai aproape peste tot este închis. Toți au dreptul la vacanță. Doar emigranții muncesc. Mustafa are un atelier de croitorie. Locuiește aici de 35 de ani. Pentru el 8 mai este o zi lucrătoare, dar nu are clienți. Parizienii “evadează” din oraș sau preferă să petreacă timpul în familie.

Astfel, sub pretextul războiului din 1945, astăzi milioane de oameni au zi de vacanță și strigă “victorie”. Totuși, este un jubileu timid și umbrit de conflicte.

Președintele Franței are dreptate, războiul nu s-a terminat. El își continuă tacit tentaculele.

Iar eu mă gândesc la bunicul Fiodor, care în fiecare dimineață de 9 mai își lua vesta plină cu decorații, și o pornea spre monumentul eroilor căzuți pentru patrie. Apoi trecea pe la cimitir și își amintea de cei care nu mai sunt. Uneori mai plângea. Seara, acasă, după câteva pahare de vin, cânta aproape în șoaptă “Deșteaptă-te române”. Acesta era eroul meu neînțeles.



luni, aprilie 20, 2015

despre tine, omule

Frumusețea inspiră. Nu oamenii. Oamenii pot fi de orice fel. Dar cei frumoși sunt modelați cu de toate încât, aceștia, sunt sortiți să își poarte crucea în spate ca niște pustnici, înaintând printe vii. Până la sfârșitul drumului devin atât de frumoși că lumea întreagă ar vrea să le devoreze carnea să prindă măcar la un pic din ce au ei în suflet. Așa s-au născut cuceritorii invizibili.

Sunt atenți la orice spui, când vorbești, când râzi. Și nu o atenție din cea mânată doar de curiozitate, ci și de respect. Te învăluie într-un șal călduros și îți spun că ești într-un loc sigur. Iar omului I se dezleagă gura ca la preot, și toroie până nu se mai lasă nimic din cenușa de pe suflet, rămâne lumină. Iar Omul frumos zâmbește.

Omul are grai, cuvintele lui cheamă spre împăcare, iertare, ceartă sau altele… Cu el construiește familia, casa, sădește pomul, crește nepoții. Cu graiul acesta păstrează omul frumos și credința. Cu grijă, ca și atunci când plouă bine după ce ai curățit grădina de buruieni și se poate sta liniștit că munca e de folos și Domnului.

Omul frumos lucrează. El nu stă. Nu zămislește idei din nimic. Omul Frumos are o adevărată rețea în minte. A memorizat-o de când s-a născut. Iar cuvintele din Vocabula sa sunt adunate cu multă stăruință și grijă. Gura acestuia e curată și aleasă. Iar graiul său este mai frumos ca nicicând.

Din păcate, Omul Frumos este un singuratic, nu se lipește prea mult de oameni, mănâncă în pacea sa, în pacea Domnului său, cel care l-a inventat anume pentru a inspira pe cei de pe pământ.

joi, decembrie 25, 2014

L'histoire du Père Noël





En fait, tout commence il y a bien longtemps, en 270 après Jésus Christ.

A cette époque naquit Nicolas de Myre, dans la cité de Patara, en Asie mineure (une région correspondant à la Turquie actuelle.). Se convertissant très tôt au christianisme, le jeune homme fut nommé évêque de Myre par la jeune Église catholique, mais mourut martyr (aux environs de 350 après Jésus Christ.).

Selon la légende, les Romains tuèrent Nicolas de Myre un 6 décembre. Une fois décapité, il aurait jaillit une fontaine d'huile du cou de la victime.

Peu après, l'Église décida de canoniser Nicolas, et choisit de célébrer le saint le 6 décembre de chaque année.



Par la suite, lorsque les Turcs s'emparèrent de Myre, des moines de la ville montrèrent le tombeau de Saint Nicolas à des soldats italiens, originaires de Bari. Ouvrant le cercueil, ils trouvèrent les ossements du Saint baignant dans l'huile, selon la légende. Par la suite, les soldats mirent les os dans une boîte, et rentrèrent chez eux, à Bari (c'est pour cette raison que Saint Nicolas est parfois appelé Nicolas de Bari.).

Pour la petite anecdote, sachez qu'au Moyen âge, de nombreux escrocs vendirent de la prétendue "huile sainte", ayant le pouvoir de guérir les malades.


Puis, dans le courant du XII° siècle, un chevalier lorrain revenant de la croisade passa par Bari, où étaient entreposées les reliques de Saint Nicolas. C'est ainsi qu'il exporta le culte de ce Saint dans le nord de la France (emportant quelques os au passage.).



Au fil des siècles, le culte de Saint Nicolas évolua, jusqu'à devenir ce que connaissent aujourd'hui les habitants du nord de la France, de la Belgique et des Pays Bas: dans la nuit du 5 au 6 décembre, Saint Nicolas se rend dans les chaumières afin de demander aux enfants s'ils ont été obéissants. Ces derniers laissent alors leurs souliers devant la cheminée ou devant la porte, ainsi que sucre, du lait et une carotte pour la mule qui porte Saint Nicolas. Les enfants qui ont été sages au cours de l'année reçoivent donc des cadeaux, mais pas les enfants qui furent méchants. En effet, ces derniers reçoivent alors des coups de fouet, administrés par le Père Fouettard, un sombre ladre tout de noir vêtu.

Au XVI° siècle, la réforme protestante mit fin au culte de Saint Nicolas dans de nombreuses régions d'Europe du nord, voulant mettre un terme à ces actes de dévotion d'origine catholique. Cependant, les habitants de Pays bas, bien que protestants, décidèrent de conserver la fête de Sinter Klaas (c'est ainsi qu'est nommé Saint Nicolas en langue flamande.).

Au cours du XVII° siècle, la Saint Nicolas immigra elle aussi, accompagnant ces Hollandais venus s'installer en Amérique. Ces derniers fondèrent New Amsterdam, qui, en 1664, suite à la prise de la ville par les Anglais, fut rebaptisée New York (pour la petite anecdote, sachez que la célèbre Wall street fut nommée ainsi car c'était à cet endroit que fut érigé le premier mur d'enceinte de la ville.).

En quelques décennies, cette coutume néerlandaise de fêter la Saint Nicolas se répandit rapidement au sein des foyers des colons anglais. Sinter Klaas se transforma peu à peu en Santa Claus...

Au fil des décennies, les familles chrétiennes trouvèrent plus approprié que cette fête des enfants soit associée à la naissance de l'enfant Jésus. Ainsi, Santa Claus commença donc à faire sa tournée non plus dans le nuit du 5 décembre, mais bien dans la nuit du 24.



Mais c'est au XIX° siècle que Santa Claus se transforma le plus. En 1821, Clement Clarke Moore, un pasteur américain, écrivit un conte de noël, y faisant apparaître le bon Santa Claus. Ce dernier prit de l'embonpoint, sa crosse se transforma en sucre d'orge, sa mitre devint un bonnet, sa mule fut remplacée par un attelage de rennes. En outre, l'auteur fit disparaître le Père Fouettard...

Au fil des années, Santa Claus prit du poids : d'un évêque plutôt maigre à l'origine, il devint le gros bonhomme que nous connaissons aujourd'hui.

En 1863, Santa Claus troqua ses habits d'évêque contre un costume rouge avec fourrure blanche, rehaussé d'une large ceinture de cuir (il fut représenté ainsi par Thomas Nast, illustrateur et caricaturiste au journal new-yorkais Harper's Illustrated Weekly).
Au cours des décennies qui suivirent, Nast dessina des centaines de Pères Noëls, "uniformisant" ainsi l'image de ce personnage dans l'inconscient collectif.

En 1885, Nast décida aussi que l'antre de Santa Claus se trouvait au Pôle Nord (le dessin qu'il réalisa représentait deux enfants regardant, sur une carte du monde, le tracé du parcours de Santa Claus depuis le pôle Nord jusqu'aux États-Unis.).

Puis, en 1886, l'écrivain américain George Webster reprit l'idée de Nast, précisant que la manufacture de jouets et la demeure du Père Noël, pendant le reste de l'année, était en fait dans les neiges du pôle Nord.

Enfin, en 1931, l'entreprise Coca Cola donna une nouvelle allure au Père Noël, sous le pinceau d'Haddon Sundblom. Santa Claus y gagna alors son air jovial et son attitude débonnaire, et troqua sa robe contre un pantalon et un tunique rouge. L'objectif de la firme était alors d'inciter les consommateurs à boire du Coca Cola en plein hiver...

Le Père Noël n'est donc pas une invention moderne, mais est au contraire issu d'une tradition très ancienne, remontant au III° siècle après Jésus Christ. Par contre, que l'on puisse se poser des questions sur la transformation (qui dura environ 16 siècles !) d'un évêque d'Asie mineure en un gros bonhomme rougeaud, ceci est un autre débat...

marți, decembrie 16, 2014

Un dor lipit de gânduri

Pe culmi nebănuite un dor de-al meu te caută
Printre succes și lauri,
Mult aur și tone de diamante,
Că doar m-ai părăsit pentru mai bine, nu e așa?!

Dar mie mi s-a făcut un dor de...,
și chiar dacă aș părea un sclav în fața ta,
tot în genunchi voi sta să te privesc
Pentru că-n ochii tăi
pe mine "același" mă mai regăsesc.

Puterea mea ascunsă-n vorbe,
în șoapte înfundate
putregăite, se desfac și ajungând
nebănuite
sus-sus,
pân la urechi...

Pretind a fi regrete
ascunse-n iatagane
și dezinteres nocturn.

Mimezi că m-ai fi luat în brațe și
pe fotoliu
în formă de păiajen m-ai fi turnat,
iar tu - liptă-n mreaja mea,
în ea te-ai sufoca.